Legal
Politica de rambursare
Această politică explică când și cum poți primi banii înapoi pentru Plus. Planul gratuit nu costă nimic, deci nu e nimic de rambursat.
Dreptul tău de retragere de 14 zile
- Ca și consumator în UE, te poți retrage dintr-o achiziție Plus în 14 zile de la plată, fără să precizezi motivul (OUG 34/2014).
- Plus începe imediat ce plata este confirmată, așa că atunci când plătești ne ceri să îl pornim imediat. Dacă apoi te retragi în cele 14 zile, îți rambursăm suma plătită minus valoarea zilelor folosite, calculată pe zile.
- De exemplu, dacă plătești 29,00 RON pentru o lună de 30 de zile și te retragi după 6 zile, primești înapoi 23,20 RON.
După 14 zile
După cele 14 zile, lunile deja plătite nu se rambursează, nici dacă nu mai folosești aplicația sau îți ștergi contul în timpul lunii. Păstrezi Plus până la finalul acelei luni și nimic nu se reînnoiește automat. Îți rambursăm integral sau parțial, oricând, dacă:
- ai plătit de două ori sau din greșeală;
- Plus nu a funcționat o parte semnificativă din lună din cauza unei probleme la noi;
- îți închidem contul sau nu mai oferim Plus fără vreo vină din partea ta (partea nefolosită din lună).
Cum ceri o rambursare
- Scrie-ne la care@cosmic-atman.ro de pe adresa de email a contului tău, cu numărul facturii (îl găsești în Setări, la Facturi) sau data plății.
- Pentru retragere ajunge un mesaj scurt, de exemplu: „Mă retrag din achiziția Plus din 5 octombrie 2026, factura CA2026-0001.” Poți folosi și formularul-tip de retragere din anexa 1 la OUG 34/2014, dar nu este obligatoriu.
- Pentru retragere, important este să trimiți mesajul în cele 14 zile.
Cum primești banii înapoi
- Îți confirmăm cererea pe email și îți rambursăm banii în cel mult 14 zile de la primirea ei, fără costuri pentru tine.
- Plățile cu cardul se returnează pe același card prin NETOPIA Payments. Banca ta poate avea nevoie de încă câteva zile ca să afișeze banii. Plățile prin transfer bancar se returnează în contul pe care ni-l indici.
- Când rambursăm o plată, luna de Plus plătită cu ea se încheie, iar noi emitem o factură storno pentru suma rambursată. O găsești împreună cu facturile tale, în Setări.
Dacă nu ești de acord
Te rugăm să ne scrii mai întâi la care@cosmic-atman.ro, ca să încercăm să rezolvăm. Poți contacta și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) sau serviciul ei de soluționare alternativă a litigiilor (ANPC SAL).
Ultima actualizare: 5 octombrie 2026